duminică, 16 iulie 2017

Cimitirul din deal


Cum Doamne ai lăsat pe-aici atâta piatră
De au făcut o cruce, la fiecare tată
Şi case au făcut şi foc au pus în vatră,
Prin toata ţara asta, atât de minunată?!


Aici, dorm morţi în deal pe deal e iarbă
Şi vechi iubiri le-au împietrit sub coaste,
Au cruci de piatră şi iarbă pot să aibă
Dar nimeni nu mai ştie de au trăit năpaste!


Alunecă şi dealul sub iarba ce tot creşte,
Stau visele zâmbind pe morţi necunoscuţi,
Să fugă toată lumea, nimic nu-i mai opreşte
În visul lor etern, vor fi neîntrecuţi!


La noapte Dumnezeu le-aprinde-n dar lumina
Prin luna prea tăcută cu jale şi cu dor,
Au curs cu toţi prin deal, a viilor e vina
Că au furat pământ, făcut din carnea lor!


Şi pentru-atâtea oase şi pentru-atâtea cruci
Şi pentru-atâtea vise şi-atâta nepătruns
Nu poţi să treci pe drum şi dealul să nu-l urci
Să spui un 'Doamne iartă-i' şi lor le e de-ajuns!

( Poezie scrisă de LiviuS-Gârliţa,C-ţa-iulie.,foto personale)

Niciun comentariu: