Vindecă-mă Doamne, sunt iarăşi pacient
În mănăstirea cea veche cu vişini la poartă,
Cu pasul greu şi tăcut, păşesc în Dervent
Şi mă rog: mă iartă, Doamne, mă iartă!
M-ai taie-mi durerea canceroasă şi acră,
Atrată-mi un semn să ştiu ce-am greşit
Şi i-am de pe frunte gânduri de piatră,
Nu-mi scrie pe cruce cu sânge: sfârşit!
M-ai şterge-mi din ochi, fluviu de ape
Şi curăţă-mi moartea din pieptul de lut,
Din creier îmi scoate şi puiul de şarpe
Ce singur l-am pus, l-am hrănit şi-a crescut!
M-ai lasă-mă să fiu cu versuri prezent,
Să mângâi cu vorba o mamă şi-un frate
M-ai lasă-mă să ating, cruci în Dervent,
Crescute sub şiroaie de lacrimi sărate!
Sunt iar în Dervent, sub un cer infinit
Şi mă rog: mă iartă, Doamne, mă iartă,
Ca atunci când voi fi de-un Timp biruit
Să mă faci şi pe mine, o cruce de piatră!
(Poezie scrisa de LiviuS-Iulie 2017-Dervent.,Foto-personale)
Cum Doamne ai lăsat pe-aici atâta piatră
De au făcut o cruce, la fiecare tată
Şi case au făcut şi foc au pus în vatră,
Prin toata ţara asta, atât de minunată?!
Aici, dorm morţi în deal pe deal e iarbă
Şi vechi iubiri le-au împietrit sub coaste,
Au cruci de piatră şi iarbă pot să aibă
Dar nimeni nu mai ştie de au trăit năpaste!
Alunecă şi dealul sub iarba ce tot creşte,
Stau visele zâmbind pe morţi necunoscuţi,
Să fugă toată lumea, nimic nu-i mai opreşte
În visul lor etern, vor fi neîntrecuţi!
La noapte Dumnezeu le-aprinde-n dar lumina
Prin luna prea tăcută cu jale şi cu dor,
Au curs cu toţi prin deal, a viilor e vina
Că au furat pământ, făcut din carnea lor!
Şi pentru-atâtea oase şi pentru-atâtea cruci
Şi pentru-atâtea vise şi-atâta nepătruns
Nu poţi să treci pe drum şi dealul să nu-l urci
Să spui un 'Doamne iartă-i' şi lor le e de-ajuns!
( Poezie scrisă de LiviuS-Gârliţa,C-ţa-iulie.,foto personale)
