Cu tălpile goale, calc pe pământ
Şi Dobrogea îmi muşcă din talpă,
Ciulini se zbârlesc la mine prin vânt,
De-atâta căldură şi stâncile crapă!
Şi crapă pământul cu carnea de lut,
Timid şi tăcut, calc strămoşii pe gene
E atâta carne de lut, pentru alt început,
Pe aceste uitate, cărări dobrogene...
Sub tălpile goale simt morţii zâmbind,
Un prieten îmi spune de-o mare,
Seminţe de viaţă simt că se-aprind
În carnea de lut, ce dospeşte în sare!
Câţi morţi dorm pe această uitată potecă,
De câte oase şi carne s-a făcut risipă?!
Doamne, sub tălpile mele cu vise aruncă
Pentru cei ce au murit cu ciulini în aripă!
Din uitarea cea grea, de sub ciulinii nervoşi
Trezeşte strămoşii cu ploaie şi tunet
Şi din carnea de lut, pe cei luminoşi
Doamne, îngroapă-i la mine în suflet !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu