Atâta vacarm, atâta minciună,
Atâta humă pe feţe ne-am pus
E plină planeta de bube şi ură,
Cuvintele mor, nimic nu-i de spus!
Sub masca de bine, stau intenţiile rele,
Haotic gândim alergând după bani,
Ne mor sub pantof, oamenii şi stele
Şi-n loc de inimi, avem bolovani...
Şi presa vuieşte că-i rău peste tot
Că visul e praf şi praful e ură,
Că suntem de piatră şi ne doare în cot
De săraci ce se spânzură-n şură...
Doamne ce frumos a fost pământul...
Şi-acum ce-am murdărit oraşul
În suflete ne vate vântul,
Fără scrisori, trece poştaşul...
Nu ştim copiii pe unde-au plecat,
Ne-am închina dar nu ştim sfinţii
De-atâta ură şi nepăsare-am uitat,
Crucea sub care dorm şi părinţii...
De-atâta vacarm şi-atâta minciună,
Am uitat să trăim, am uitat să iubim
Îmi pare planeta un bulgăr de humă,
Pe care-am uitat -- şi noi să mai fim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu