joi, 6 decembrie 2012

Azi ningem noi...


                                                       Azi ninge peste mine,
                                                       Azi ninge peste noi
                                                       Dar albul ce se naşte
                                                       Va devenii--noroi...

                                                       Am scris mereu în mine,
                                                       Am scris mereu de noi
                                                       Dar versul care plânge,
                                                       Va devenii--război...

                                                       Am plâns mereu în mine,
                                                       Am plâns mereu în doi
                                                       Când ura, naşte pace,
                                                       Vom devenii--eroi...

                                                       Şi prea plini de iubire,
                                                       Noi am fugit prin ploi
                                                       Spre-o altă mântuire,
                                                       Ne-am revărsat--şuvoi...

                                                       Au pus pământ pe mine,
                                                       Au pus pământ pe noi
                                                       Dar groapa e străină
                                                       Şi plină--de noroi...

                                                       Azi ningem iar cu stele
                                                       Şi plângem iar cu ploi
                                                       Din vreme-n altă vreme
                                                       Am devenit--strigoi... 


(Poezie scrisă de LIVIUS-28.01.2006)



3 comentarii:

ATAL TOMA spunea...

Această postare de sf Nicolae, m-a obligat să fie ca o scrisoare mie. și în tumultul gri al versurului moroi/ eu, singurul prieten , simțitu-m-am noroi. și amm citit acum postarea ta, fârtate, azi când mamei mele adaăugisu-ar anii. că șaizeci doi făcut-a / și o iubesc etern. ca acest vgis amorfic ce zboară în eter/

Anonim spunea...

fascinant!

Livius spunea...

Sa iti traiasca si sa iti fie sanatoasa mama.Si ai mare dreptate...mama nu se poate iubi acum,atunci sau mai incolo...mama se iubeste etern!