joi, 21 septembrie 2017

Învinsul de piatră



Acum, eu nu mai am nimic să-ţi spun,
Cuvintele s-au preschimbat în pietre
Şi dorm tăcut pe cimentatul drum,
Al paşilor pierduţi prin lumile terestre!


Azi nu mai zboară nimeni peste lume
Şi aripi nu mai sunt printre cei vii,
Iubirile sunt toate-un fel de glume
Iar visele au devenit aşa pustii...


Şi ne purtăm de parcă n-am murii nicicând,
Cuvintele rostite nu mângâie ci-ngroapă,
Invidie şi ură purtăm mereu în gând
Pe buze-i mucegai şi inima ne-nţeapă!


Şi stau şi eu nepăsător ca a lumii stare
Cuvintele le-ascund printre morminte vechi
Pierdut şi-nvins de ce să-mi cer iertare
Când însuşi Dumnezeu îmi plânge în urechi?!


Şi, târât şi eu de vulgul nevorbirii,
Învins şi împietrit atât cât mai trăiesc
Voi arunca tăcut cu piatra răzvrătirii,
Să nu uitaţi, o, oameni, şi pietrele vorbesc!


(Poezie scrisă de LiviuS-aug., 2017; foto-internet)


duminică, 6 august 2017

Floare de hârtie


Robotic îmi port paşii prin lume
pe spate cu greu duc aripi de piatră
e atâta tristeţe că-n sufletul meu
plouă trăznind cu lacrimi de gheaţă!


Îmi plouă pe viaţa de priveghi prelungit
cu amintiri închise într-un cufăr de lemn
prin vene îmi urcă o întrebare firească
ah, de ce n-am trăit, niciodată şi eu?!


De ce când mi-ai dat o floare pe stradă
creată de tine dintr-un ziar învechit
nu ţi-am şoptit să fugim împreună
în munţii eterni, să trăim fericiţi?!


Doamne, o banală floare de hârtie
atât a rămas din tot peste timp
stau aripi de piatră pe umeri de humă
şi floarea se-odihneşte într-un cufar închis...


Cu visele-nchise într-un cufăr de lemn
pun lacăt pe toate speranţele mele
mormane de gânduri din vieţi prăfuite
şi pieptul zvâgneşte: tu nu mai eşti zeu!


Privind rareori această floare de hârtie
scap lacrimi rebele pe un piept găurit
ce schimb nefiresc am făcut eu cu tine
oferindu-ţi inima pe flori care mint...


Dar tu,tu unde mi-ai ascuns inima
fată nebună cu ochii căprui?

(Poezie scrisă de LiviuS-04.05.2017-foto personale)

duminică, 23 iulie 2017

Rugă în Dervent



Vindecă-mă Doamne, sunt iarăşi pacient
În mănăstirea cea veche cu vişini la poartă,
Cu pasul greu şi tăcut, păşesc în Dervent
Şi mă rog: mă iartă, Doamne, mă iartă!


M-ai taie-mi durerea canceroasă şi acră,
Atrată-mi un semn să ştiu ce-am greşit
Şi i-am de pe frunte gânduri de piatră,
Nu-mi scrie pe cruce cu sânge: sfârşit! 


M-ai şterge-mi din ochi, fluviu de ape
Şi curăţă-mi moartea din pieptul de lut,
Din creier îmi scoate şi puiul de şarpe
Ce singur l-am pus, l-am hrănit şi-a crescut!


M-ai lasă-mă să fiu cu versuri prezent,
Să mângâi cu vorba o mamă şi-un frate
M-ai lasă-mă să ating, cruci în Dervent,
Crescute sub şiroaie de lacrimi sărate!


Sunt iar în Dervent, sub un cer infinit
Şi mă rog: mă iartă, Doamne, mă iartă,
Ca atunci când voi fi de-un Timp biruit
Să mă faci şi pe mine, o cruce de piatră!
(Poezie scrisa de LiviuS-Iulie 2017-Dervent.,Foto-personale)

duminică, 16 iulie 2017

Cimitirul din deal


Cum Doamne ai lăsat pe-aici atâta piatră
De au făcut o cruce, la fiecare tată
Şi case au făcut şi foc au pus în vatră,
Prin toata ţara asta, atât de minunată?!


Aici, dorm morţi în deal pe deal e iarbă
Şi vechi iubiri le-au împietrit sub coaste,
Au cruci de piatră şi iarbă pot să aibă
Dar nimeni nu mai ştie de au trăit năpaste!


Alunecă şi dealul sub iarba ce tot creşte,
Stau visele zâmbind pe morţi necunoscuţi,
Să fugă toată lumea, nimic nu-i mai opreşte
În visul lor etern, vor fi neîntrecuţi!


La noapte Dumnezeu le-aprinde-n dar lumina
Prin luna prea tăcută cu jale şi cu dor,
Au curs cu toţi prin deal, a viilor e vina
Că au furat pământ, făcut din carnea lor!


Şi pentru-atâtea oase şi pentru-atâtea cruci
Şi pentru-atâtea vise şi-atâta nepătruns
Nu poţi să treci pe drum şi dealul să nu-l urci
Să spui un 'Doamne iartă-i' şi lor le e de-ajuns!

( Poezie scrisă de LiviuS-Gârliţa,C-ţa-iulie.,foto personale)

duminică, 4 iunie 2017

Vântul


Avem inimi de carne, de foc şi de ger,
Avem îngeri albaştrii cu aripi de fier,
Avem dracii prea albi aici pe pământ,
În noi e minciună...dar vântul e sfânt!


Suntem obosiţi cu pasul gol şi umil,
Bătrânii ne mor cu un zâmbet senil
Se duc spre un Rai şi gol e pământul,
Ne moare iubirea dar sfânt este vântul!


Cu umeri lăsaţi şi cu capul plecat
Uităm să fim oameni, cel mai groaznic păcat!
Purtăm pieptul gol şi sufletul frânt
În noi este ură...dar vântul e sfânt!


Şi ura e moarte şi moartea e-n noi,
Producem rânjind peste lume, puroi
'Iubiţi-vă!' Ce repede am uitat Cuvântul,
Prezent grotesc...dar sfânt este vântul!


Curăţă Doamne ura şi-al humii pigment
Aerosoli de iubire, sărut--pansament,
Nu ne lăsa Pământul, bolnav şi înfrânt
Picură Doamne iubire pe vântul cel sfânt!



(Poezie scrisă de LiviuS-06.04.2009.,foto-internet)

duminică, 21 mai 2017

37


Sunt treizeci şi şapte de vise
din treizeci şi şapte de ani
în care la porţile-nchise
nu am primit nici credit
nici pâine
nici bani


Sunt treizeci şi şapte de sori
din treizeci şi şapte de lumi
din care am ales doar norii
ce plâng spre planeta
Pământ


Sunt treizeci şi şapte de căi prin ruine
din treizeci şi şapte de ani rătăciţi
în care se aruncă cu pietre în mine
şi totuşi eram
şi sunt 
liber să fug


Sunt treizeci şi şapte de vieţi
din treizeci şi şapte de ani
în care versul e rege
şi-nvie tăcut
o lume de basm


Sunt treizeci şi şapte de ani
din treizeci şi şapte de lumi
în care profetic un vis mă înţeapă
că nu mai e mult
şi nu va rămâne din mine
decât
o dâră albastră de fum

(Poezie scrisă de LiviuS-10.03.2017.,foto-internet)

sâmbătă, 25 februarie 2017

Dragoste pe sârmă ghimpată


Când dragostea noastră nu e legală
Şi alţii ne-nvaţă cum să trăim,
Vino iubito între tunuri de smoală
Pe garduri de sârmă să ne iubim!


În cetăţi de ruină şi vorbe de brici,
Lângă oameni cu dragostea-n beznă,
Să zidim pentru noi un castel de chirpici
Şi apoi să-ţi leg, iubirea de gleznă...


Sub jugul de fier în războiul din lume,
Să fim două lacrimi zâmbind dureros
Şi spune-mi iubite, nu-mi spune pe nume,
Când tiranii ne bagă cuţitul în os...


Să ne iubim vitejeşte într-o lume nebună
Şi ziua sub soare şi noaptea sub ploi,
Pe sârmă ghimpată să murim împreună
Şi să luăm când plecăm, iubirea cu noi!


Deci vino iubito între tunuri de smoală
Să înfruntăm oţelul dintr-o lume uzată,
Răstigniţi să începem din nou o răscoală
Iubindu-ne pe garduri de sârmă ghimpată!

(Poezie scrisă de LiviuS-20.02.2017.,foto-internet)